In fiecare persoana este o parte care ramane vesnic tanara. Putem sa ii spunem spirit/suflet, insa cert este ca aceasta parte este cea care iubeste.Fie o iubire adolescentina pasionala si imprevizibila fie una matura si incarcata de respnsabilitati.
Din pacate insa sentimentul a fost depreciat fiind mult subestimat in zilele noastre.Aruncam vorbe de dragoste in toate partile fara macar sa credem in ele, facem gesturi doar din politete sau din obligatie pentru a ne arata asa zisa dragoste.
Totusi...dragostea exista si suntem inconjurati mereu de ea. Ii are ca mesageri pe parintii, fratii, prietenii nostri, oameni care ne sunt mereu aproape si care ne sustin.
E destul de greu sa poti potrivi dragostea la varsta biologica pe care o ai.Cand te indragostesti la 14, 15, 16 ani treci de la o stare de ''silentiozitate" la una de veselie inexplicabila, stai cu ochii pe mess/telefon, esti cu capul in nori visand cu ochii deschisi la cum iti vei petrece restul vietii cu persoana in directia careia iti indrepti sentimentele.
Apar apoi comentariile si ironiile din partea parintilor care iti anunta bunicii, matusile, unchii, suna la armata, salvare etc etc.Urmeaza apoi o perioada in care esti monitorizat atent iar adultii care stiu mereu "cum sta treaba" incearca sa iti explice ce si cum in dragoste.Evident ca ii asculti plictisit, cu ochii lipiti de monitor si continui cu un oftat sa downloadezi muzica de pe net(love songs desigur).
Intre adolescenti si parinti ingrijorati ramane aceeasi asemanare: intensitatea iubirilor din adolescenta, vapaia sentimentelor si incantarea produsa de descoperirea unor lucruri noi.
Iubim sa iubim naiv si fara responasbilitati dar universul nu mai are nevoie de inca o drama ca in ''Romeo si Julieta".
Sa zimbim gandindu-te ca o sa sune, o sa ne abordeze, ca o sa zica "salut" pe mess si poate sa va incepe ceva ce ne dorim sau va fi continuarea a ceva ce deja are temelii.
cu dedicatie:D?
RăspundețiȘtergere